-
Manual Istorie. Clasa a VII-a
35,00 leiManualul de Istorie: clasa a VII-a a obținut cel mai mare punctaj calitativ la licitația organizată de Ministerul Educației și s-a clasat pe locul I, cu 97,99 puncte.
Manualul este structurat în patru unități de învățare, respectând conținuturile propuse de programa școlară:
- Unitatea 1 – Lumea la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea
- Unitatea 2 – Perioada interbelică: o lume în schimbare
- Unitatea 3 – Lumea în război
- Unitatea 4 – Lumea postbelică
Fiecare unitate integrează secțiunile:
- Descoperă! – captează atenția elevilor prin valorificarea experienței lor anterioare, respectând principiile învățării constructiviste;
- Aventura cunoașterii – integrează noile conținuturi într-un mod cursiv și accesibil;
- Explorează și aplică – stimulează dezvoltarea abilităților de gândire și formarea competențelor prevăzute în programa școlară prin aplicații diversificate;
- Micul cercetător – încurajează creativitatea și studiul suplimentar; elevii sunt îndemnați să se documenteze și să realizeze investigații, portofolii, proiecte etc.;
- Studiul de caz – valorifică experiența istorică prin analizarea unui fenomen sau a unui eveniment;
- Știai că… – cuprinde curiozități și informații inedite;
- Capsula timpului – valorifică elemente de cultură și civilizație specifice epocii prezentate, unele trăgându-și originea din cele mai vechi timpuri.
Unitățile de învățare se încheie cu o secțiune de recapitulare și una de evaluare, care fixează cunoștințele și oferă feedback asupra procesului de învățare. La acestea se adaugă recapitularea și evaluarea inițială, precum și recapitularea și evaluarea finală, necesare în procesul de consolidare a informațiilor și de autoevaluare.
Manualul digital reproduce integral versiunea tipărită, la care se adaugă diferite activități multimedia interactive de învățare (AMII). Astfel, elevii vor putea să acceseze elemente grafice, să urmărească videoclipuri, să rezolve exerciții interactive și să navigheze prin manual.
-
Manual Limba Modernă 2 Limba Franceză. Clasa a VII-a
37,00 leiManualul, care a câștigat licitația organizată de Ministerul Educației cu nota 98,59, propune un parcurs bine structurat, coerent și progresiv, care urmărește formarea și dezvoltarea competențelor de comunicare în limba franceză prin:
- activități diverse care îi antrenează pe elevi în diferite situații de comunicare uzuală;
- exerciții de vocabular vizând acumularea structurilor lexicale specifice fiecărei unități tematice și exerciții de gramatică, însoțite de explicații simple și clarecare permit exersarea unor elemente de construcție a comunicării;
- texte-suport variate și motivante (dialog, forum, jurnal personal, mesaj electronic);
- jocuri și activități prin care noțiunile dobândite sunt reutilizate în mod ludic și interactiv;
- elemente interculturale prin intermediul cărora elevii descoperă diverse aspecte socioculturale specifice tinerilor din spațiul francofon;
- activități de evaluare a celor patru competențe de comunicare precum și metode complementare de evaluare (investigație, proiect, portofoliu, autoevaluare).
- materiale audio și video înregistrate cu vorbitori nativi de limba franceză
- 156 de activități multimedia (videoclipuri, exerciții interactive sau elemente statice) care vin în completarea activităților propuse de manualul fizic.
-
Manual Chimie. Clasa a VII-a
37,00 leiManualul, care a câștigat licitația organizată de Ministerul Educației cu nota 98,71, propune un parcurs bine structurat, coerent și progresiv, care urmărește formarea și dezvoltarea competențelor generale și specifice conform programei de chimie de clasa a VII-a prin:
- organizarea logică și structurată a conținuturilor însoțite de elemente grafice (figuri, tabele) care facilitează înțelegerea;
- experimente diverse care îi antrenează pe elevi în diferite situații de explorare a unor fenomene și proprietăți ale substanțelor;
- investigații, exerciții și secțiuni de descoperire care îi ajută pe elevi să învețe să interpreteze date și informații și pentru rezolvarea cărora elevii trebuie să utilizeze instrumente specifice chimiei în situații concrete;
- situații-problemă sau exerciții de gândire care îi pun pe elevi în situația de a evalua consecințe ale unor procese și acțiuni ale unor substanțe asupra propriei persoane sau a mediului înconjurător;
- curiozități despre fenomene, substanțe sau personalități din lumea chimiei care stimulează cercetarea și încurajează aprofundarea cunoștințelor;
- 114 de activități multimedia (videoclipuri, exerciții interactive sau elemente statice) care vin în completarea activităților propuse de manualul fizic.
-
Manual Biologie. Clasa a VII-a
37,00 leiManualul este structurat în trei unități de învățare, care respectă domeniile de conținut ale programei școlare. La acestea se adaugă o recapitulare inițială însoțită de o evaluare inițială și o recapitulare finală însoțită de un test de evaluare. Lecțiile sunt structurate echilibrat, oferă informațiile necesare corecte din punct de vedere științific și adecvate vârstei elevilor și sunt abordate sistematizat, în opt secțiuni:
- Îmi amintesc – reprezintă un prilej excelent pentru elevi de a rememora concepte și noțiuni din biologie, oferindu-le ocazia de a-și consolida cunoștințele existente;
- Învăț – integrează noile conținuturi într-un mod cursiv și accesibil;
- Descopăr – conține propuneri de lucrări practice, activități de observare și investigații prin care elevii sunt stimulați să coopereze și să găsească soluții, exemple, argumente la situațiile prezentate;
- Rețin – rezumă informațiile principale din lecție;
- Mă informez – stimulează curiozitatea elevilor și dorința de a afla mai mult;
- Dicționar – îmbogățește vocabularul elevului cu termeni specifici biologiei;
- Aplic – stimulează formarea competențelor prevăzute în programa școlară prin aplicații diversificate;
- Portofoliul meu – încurajează creativitatea și studiul suplimentar prin documentare și lucru individual sau în echipă;
- Proiectele și investigațiile completează metodelor tradiționale de evaluare cu unele alternative.
Activitățile de evaluare de la sfârșitul fiecărei lecții verifică, fixează și oferă feedback asupra însușirii noilor cunoștințe. Itemii de evaluare sunt obiectivi, semiobiectivi și cu răspuns deschis,verifică atât înțelegerea conținuturilor, cât și transferul lor în viața de zi cu zi.
Varianta digitală a manualului reproduce varianta tipărită și cuprinde, în plus, o serie de activități multimedia interactive de învățare, menite a dinamiza conținutul teoretic: exerciții interactive, elemente video și grafice cu informații suplimentare și curiozități.
-
Manual Geografie. Clasa a VII-a
37,00 leiManualul este structurat în cinci unități de învățare, respectând conținuturile propuse de programa școlară. Fiecare unitate de învățare se încheie cu o secțiune de recapitulare și evaluare.
Structurate echilibrat, lecțiile debutează cu secțiunea Observă!, menită să capteze atenția elevului și să introducă treptat noile cunoștințe cuprinse la secțiunea Învață!. Demersul didactic se continuă cu secțiunea Aprofundează!, care conține informații cu un grad mai ridicat de dificultate, punând totodată în valoare caracterul aplicativ al geografiei. Lecțiile se încheie cu secțiunea Exersează! menită să asigire fixarea competențelor dezvoltate pe parcursul lecției.
Fiecare unitate conține:
- toate domeniile de conținut ale programei școlare;
- secțiuni teoretice care structurează informațiile;
- material cartografic, grafic și imagistic bogat și variat;
- activități de învățare activ-participative;
- aplicații, investigații și situații-problemă prin care elevii pot folosi, în situații reale de viață, cunoștințele dobândite;
- secțiuni de recapitulare și evaluare;
- metode complementare de evaluare (observarea sistematică a activității și a comportamentului elevului, investigația, proiectul, portofoliul, autoevaluarea).
Varianta digitală a manualului reproduce varianta tipărită și cuprinde, în plus, o serie de activități multimedia de învățare într-o manieră interactivă, ce sunt menite a dinamiza conținutul teoretic: exerciții interactive, elemente video și grafice cu informații suplimentare și curiozități.
-
Manual Consiliere si Dezvoltare Personală. Clasa a VII-a
35,00 leiManualul este structurat în patru unități de învățare, respectând conținuturile propuse de programa școlară.
Fiecare unitate conține:
- texte-suport scurte, menite să faciliteze învățarea prin descoperire și să stimuleze explorarea, analiza și autoanaliza;
- activități de învățare activ-participative, în secțiunea Învăț și aplic, care vizează punerea în practică a noțiunilor, prin simularea unor situații comune de viață;
- aplicații diverse, în secțiunile Învăț și aplic, Exersez, Experimentez cu colegii, care stimulează dezvoltarea abilităților de gândire de ordin superior și formarea competențelor prevăzute în programa școlară;
- secțiuni de recapitulare și autoevaluare, la finalul fiecărei unități, care verifică înțelegerea noțiunilor și comportamentelor și transferul lor în viața de zi cu zi;
- metode complementare de evaluare (investigația, proiectul, portofoliul, autoevaluarea).
Manualul digital reproduce întregul conținut din versiunea tipărită, oferind informații suplimentare din sfera dezvoltării personale.
Manualul se numără printre câștigătoarele licitației organizate de Ministerul Educației cu nota 98,79.
-
Manual Limba Modernă 1 Limba Engleză. Clasa a VII-a
37,00 leiManualul de Limba modernă 1 engleză: clasa a VII-a este câștigător al licitației organizate de Ministerul Educației în 2024.
Conceptul de predare progresiv, interactiv și atractiv grafic al manualului Booklet fac din acesta instrumentul ideal de lucru în clasă și acasă. Manualul urmărește dezvoltarea competențelor generale și specifice ale programei – receptarea de mesaje orale și scrise, exprimarea orală și redactarea de mesaje, prin:
- abordarea unor tematici actuale care vizează însușirea de competențe lingvistice în situații de comunicare uzuală;
- redactarea textelor-suport și realizarea înregistrărilor audio în colaborare cu vorbitori nativi; fragmentele de lucru propuse (dialoguri, fragmente din cărți și articole pentru copii, postări de blog, emailuri, interviuri) sunt motivante și relevante pentru elevii de clasa a VII-a;
- moduri de lucru variate – de la cele desfășurate cu întreaga clasă, la lucrul în grup și individual și diverse tipuri de activități de predare și de consolidare a cunoștințelor;
- exerciții de vocabular vizând acumularea structurilor lexicale specifice;
- exerciții de gramatică ce fixează elemente de construcție a comunicării;
- jocuri și activități prin care noțiunile dobândite sunt reutilizate în mod ludic și interactiv;
- elemente interculturale, dar și specifice spațiului anglofon;
- activități de evaluare și autoevaluare a competențelor de comunicare prevăzute în programa școlară;
- metode complementare de evaluare (investigație, proiect, portofoliu, autoevaluare).
Varianta digitală a manualului oferă, în plus, o serie de activități multimedia interactive de învățare, incluzând înregistrări video și audio realizate de vorbitori nativi.
-
Manual Comunicare în Limba Modernă Engleză clasa a II-a
37,00 leiManualul este câștigător al licitației organizate de Ministerul Educației cu nota 99,49 și a fost aprobat prin Ordinul de ministru nr. 4669/12.06.2024 și respectă programa școlară.
Manualul de comunicare în limba modernă engleză – clasa a II-a respectă cerințele programei școlare în vigoare și cuprinde:
- zece unități de predare, fiecare cu secțiuni de recapitulare și proiect;
- un modul de recapitulare inițală și unul de recapitulare finală, în care sunt incluse o secțiune intitulată Investigation, menită să verifice capacitatea de lucru în echipă și atenția elevilor, precum și o evaluare finală;
- o secțiune care propune realizarea unui proiect de grup;
-
Manual Limba Modernă 2 Limba Franceză. Clasa a VI-a
37,00 leiManualul, care a câștigat licitația organizată de Ministerul Educației cu nota 99,13, propune un parcurs bine structurat, coerent și progresiv, care urmărește formarea și dezvoltarea competențelor de comunicare în limba franceză prin:
- activități diverse care îi antrenează pe elevi în diferite situații de comunicare uzuală;
- exerciții de vocabular vizând acumularea structurilor lexicale specifice fiecărei unități tematice și exerciții de gramatică, însoțite de explicații simple și clarecare permit exersarea unor elemente de construcție a comunicării;
- texte-suport variate și motivante (dialog, forum, jurnal personal, mesaj electronic);
- jocuri și activități prin care noțiunile dobândite sunt reutilizate în mod ludic și interactiv;
- elemente interculturale prin intermediul cărora elevii descoperă diverse aspecte socioculturale specifice tinerilor din spațiul francofon;
- activități de evaluare a celor patru competențe de comunicare precum și metode complementare de evaluare (investigație, proiect, portofoliu, autoevaluare).
- materiale audio și video înregistrate cu vorbitori nativi de limba franceză
- 125 de activități multimedia (videoclipuri, exerciții interactive sau elemente statice) care vin în completarea activităților propuse de manualul fizic.
-
Manual Limba Modernă 1 Limba Engleză. Clasa a VI-a
37,00 leiManualul de Limba modernă 1 engleză: clasa a VI-a este câștigător al licitației organizate de Ministerul Educației cu nota 99,13 și aprobat prin Ordinul de ministru nr. 4669/12.06.2024.
Un instrument ideal de lucru în clasă și acasă, manualul Booklet propune un parcurs progresiv, structurat și coerent care urmărește dezvoltarea competențelor generale ale programei – receptarea de mesaje orale și scrise, exprimarea orală și redactarea de mesaje, prin:
- abordarea unor tematici actuale care vizează însușirea de competențe lingvistice în situații de comunicare uzuală;
- texte-suport interesante și motivante (dialoguri, fragmente din cărți și articole pentru copii, postări de blog, emailuri, interviuri), redactate de vorbitori nativi;
- moduri de lucru variate – de la cele desfășurate cu întreaga clasă, la lucrul în grup și individual și diverse tipuri de activități de predare și de consolidare a cunoștințelor;
- exerciții de vocabular vizând acumularea structurilor lexicale specifice;
- exerciții de gramatică ce fixează elemente de construcție a comunicării;
- jocuri și activități prin care noțiunile dobândite sunt reutilizate în mod ludic și interactiv;
- elemente interculturale, dar și specifice spațiului anglofon;
- activități de evaluare și autoevaluare a celor patru competențe de comunicare prevăzute în programa școlară;
- metode complementare de evaluare (investigație, proiect, portofoliu, autoevaluare).
Varianta digitală a manualului oferă, în plus, o serie de activități multimedia interactive de învățare, incluzând înregistrări video și audio realizate de vorbitori nativi.
-
Manual Matematică și explorarea mediului. Clasa I
29,90 leiManualul este organizat în 11 unități. Prima unitate își propune să-i introducă pe elevi în studiul propus de disciplină, următoarele 9 unități abordează, într-o succesiune logică și bazată pe creșterea complexității aspectelor prezentate, introducerea de noțiuni noi, iar a 11-a unitate se constituie într-o recapitulare finală. Fiecare unitate de învățare este structurată asemănător, menținând coerența în abordarea conținutului științific. Astfel, mai întâi este prezentat conținutul specific domeniului științe ale naturii, cu imagini sugestive și cu exerciții antrenante. Rubrica „Știai că…” sporește curiozitatea copiilor, iar temele de la „Portofoliu” îi provoacă la investigare și le stimulează creativitatea. Elementele de explorare a mediului se regăsesc în exercițiile și problemele propuse în cadrul lecțiilor de matematică, în sarcinile de lucru ale rubricilor „Investighează”, „Exersează” sau „Lucrează în echipă”. Totodată, elevilor le sunt propuse spre realizare diverse experimente care fac apel la învățarea prin descoperire și la experiența copiilor acumulată în diferite contexte.
Manualul digital reproduce întregul conținut din versiunea tipărită, oferind elevilor posibilitatea să interacționeze cu diverse elemente de conținut.
Manualul se numără printre câștigătoarele licitației organizate de Ministerul Educației cu nota 98,40.
-
Manual Geografie. Clasa a VI-a
37,00 leiConceput pe baza programei școlare pentru învățământul gimnazial, manualul este structurat în patru unități.
Fiecare unitate conține:
- toate domeniile de conținut ale programei școlare;
- secțiuni teoretice care structurează informațiile;
- material cartografic, grafic și imagistic bogat și variat;
- activități de învățare activ-participative;
- aplicații și investigații prin care elevii pot folosi, în situații reale de viață, cunoștințele dobândite;
- secțiuni de recapitulare și evaluare;
- metode complementare de evaluare (observarea sistematică a activității și comportamentului elevului, investigația, proiectul, portofoliul, autoevaluarea).
Fiecare lecție este structurată pe următoarele secțiuni:
- Observă! – în care atenția elevilor este captată prin exerciții care să îi ajute să intuiască și să descopere treptat noțiunile care urmează să fie învățate și aprofundate în lecție;
- Învață! – în care sunt prezentate noțiunile teoretice propriu-zise, structurate astfel încât să permită o învățare facilă;
- Aprofundează! – aceasta are drept scop fixarea noțiunilor însușite, precum și evidențierea unor aspecte particulare despre tema lecției;
- Exersează! – aici elevii își pot testa noțiunile cunoștințele dobândite.
Varianta digitală a manualului reproduce varianta tipărită și cuprinde, în plus, o serie de activități multimedia de învățare într-o manieră interactivă.
Manualul se numără printre câștigătoarele licitației organizate de Ministerul Educației cu nota 99,20.



